Header Ads

Top 7 Conturi de Instagram - Alex Tazy

Breaking News

Tinerii din Marea Britanie nu mai ies în societate din cauza dependenței de internet

dependenta de facebook
Tinerii britanici nu mai pot fi văzuți în număr atât de mare ca înainte în spații publice și îndeosebi pe străzi. Oameni de știință dau o explicație acestui fenomen de societate.
Grupurile punk sau skinheads care caracterizau Londra altădată aproape că au dispărut, internetul și rețelele de socializare schimbând datele problemei. Genul punk a luat naștere la magazinul „Sex” al lui Vivienne Westwood din Londra. „Poliția obișnuia să aștepte tinerii punk la ieșirea din stația de metrou Sloane Square. Când grupul creștea la 200 de persoane, îl escorta până la butic”, își amintește stilista în memoriile sale. Era în 1976, iar în Marea Britanie existau doar trei posturi de televiziune — fără telecomandă—, familiile erau numeroase și tinerii, încurajați de părinți, doreau un singur lucru: să iasă în oraș, scrie Agerpres.
În prezent nu se mai văd grupuri atât de mari care să se adune spontan în capitala britanică. „Mai există încă tineri pe străzi și în spațiile publice exterioare, dar în general prezența lor este mai scăzută”, afirmă Paul Hodkinson, profesor de sociologie la Universitatea Surrey. „Societatea și autoritățile sunt tot mai reticente în a-i vedea pe tineri în spațiile publice”, în timp ce părinții sunt mai îngrijorați de siguranța copiilor lor, adaugă expertul.
„Oamenii continuă să vrea să iasă și să fie văzuți. Singura diferență este că acum au acces la mult mai multe media”, aprecia recent în cotidianul The Teelgraph fotograful Derek Ridgers, autor al lucrării „78-87: Tineretul londonez”.
Potrivit unei anchete realizate de institutul Ipsos Mori și publicate în luna decembrie, 68% din tinerii britanici de 15 ani dedică în medie 10 ore pe zi în weekend unor activități sedentare: televizor, jocuri video, calculator, navigare pe telefonul mobil, citit, etc.
loading...
„Este mai ușor: nu trebuie să mă mișc și pot rămâne acasă. Este mai amuzant să îmi petrec tipul cu jocuri video, poți vorbi și bea o cafea în același timp”, spune Nathan, 15 ani.
Pe măsură ce tinerii intră mai profund în universul rețelelor de socializare — fără însă ca nimeni să fi stabilit o legătură de la cauză la efect—, delincvența și consumul de alcool scad semnificativ. În 2013-2014, aproape 22.400 de tineri britanici au fost condamnați sau sancționați prima oară, cu 75% mai puțin decât în 2003-2004.
Potrivit profesorului Paul Hodkinson, popularitatea rețelelor de socializare este mai degrabă „un simptom al lipsei posibilităților de întâlnire în spații publice decât o cauză” a sedentarismului tinerilor de astăzi.
Dacă internetul ar dispărea de pe o zi pe alta, o adolescentă de 15 ani, Ivy, spune că ar avea un atac. Mama ei se plânge că fata este în permanență în contact virtual cu prietenii. Ivy spune totuși că ar prefera să fie cu prietenele afară în loc să se întâlnească cu ele pe rețelele de socializare.
Unii tineri care au probleme în a avea contacte reale regretă perioada când lumea era mai puțin conectată: „Dacă internetul ar dispărea, m-aș vedea mai des cu prietenii. Uneori mi-ar plăcea să se întâmple așa, atunci când nu vor să iasă”, spune și Spencer, 16 ani, citat de 20minutes.ch.
Sursa: nationalisti.ro
loading...

Niciun comentariu